Archive for the 'Hobby' Category

15
sept.
12

Vacanta la Pensiunea Casa Ecologica – Baile Herculane

Povestita de Nicu, sotul meu. 🙂

Asa cum va spuneam, am fost la Baile Herculane. 🙂 Oferta am gasit-o pe net, am achitat tot, cu mult timp inainte, asa ca am purces la drum.
Dupa cum a inceput, am crezut ca totul va fi un dezastru. 🙂 Nu stiu cum s-a intamplat, dar am incurcat incaltarile la plecare. Aveam doua perechi de sandale asemanatoare, una buna si una jerpelita rau, talpile erau aproape rupte, dar o mai foloseam cand ieseam prin curte. Dimineata, cand am plecat noi de acasa, probabil nu m-am trezit bine, in loc sa iau sandalele bune le-am luat pe cele jerpelite. Si a mai fost ceva. Am luat o pereche de blue jeans nou-nouta, pe care nu o mai purtasem vreodata. Cand i-am incercat pareau buni, dar am facut greseala sa nu iau si o curea. Dupa cativa pasi, picau de pe mine. Doina a gasit la repezeala un elastic, dar nu a mai apucat sa mi-l puna, pentru ca deja am chemat taxiul si ne astepta la poarta. Asa ca am ajuns la gara cu sandalele rupte si cu blugii care picau de pe mine. Noroc ca nu am avut multe bagaje, le-a luat Doina iar eu m-am chinuit sa ajung la tren, avand grija sa nu ma impiedic si sa nu-mi pice pantalonii.
Cu chiu cu vai am reusit si eu. Am mers cu Inter City, dar nu ne-a placut, stateam mult prea inghesuiti, aveam locurile fata in fata, la geam, si abia reuseam sa ne gasim loc pentru picioare. Ne-am descurcat, pana la urma. In tren mi-a potrivit Doina si elasticul la blugi, asa ca am scapat de o problema. Herculane e a treia statie, dupa Lugoj si Caransebes. Inainte de Lugoj si de Caransebes eram anuntati cu 10 minute inainte. Asa ca ne-am linistit, stiam ca ne anunta cu 10 minute ca sa ne pregatim de coborare. Ne-am uitat si la ceas, ca sa fim siguri. Nu stiu cum si de ce, nu s-a mai anuntat oprirea de la Herculane si ne-am trezit ca trenul a oprit in gara! A ajuns cu 5 minute mai devreme si nu a anuntat nimic!!! Bine ca am recunoscut gara! Sa vedeti atunci cat de repede ne-am miscat, Doina a coborat gentile de sus, cu una era sa-mi dea in cap 🙂 , oamenii au inceput deja sa urce, ne-am strecurat printre ei si am reusit sa coboram. 🙂 Am ajuns in sfarsit la Herculane!!!! Doina, de emotii si de nervi, a facut un inceput de atac de panica, dar si-a revenit repede. Pensiunea este la 2 km de gara, am gasit repede un taxi si am ajuns.

Primul lucru pe care l-am facut, dupa ce am ajuns, a fost sa dau sandalele la gunoi. Am umblat numai in papuci. Dar a fost bine. Si noi, cand citim acum ce ni s-a intamplat, radem cu lacrimi. Bine ca s-a terminat cu bine. Pentru ca, odata cu sosirea la pensiune, au disparut toate necazurile. De atunci totul a fost foarte bine.
Noi am ajuns pe la 9 dimineata. Am mers la receptie, le-am aratat cine suntem si ce vrem. 🙂 Le-am dat voucher-ul pe care l-am primit de la agentia de turism pentru pensiune, cu toate serviciile incluse. Initial ne-au spus ca trebuie sa mai asteptam pentru ca nu este pregatita camera, dar dupa aproximativ un sfert de ora ne-am dus in camera. Era o casuta, dar cu toate dotarile necesare. Cum vremea era numai buna, ne-am dus imediat la piscina, sa o testam. Nu era foarte mare, dar apa era curata, limpede si se schimba incontinuu. Ca de fiecare data, prima oara ti se pare rece, apoi te obisnuiesti, iar dupa amiaza este chiar calda.

Am facut si cateva poze din interiorul pensiunii. Sunt multe casute pe alee, dar mai sunt si camere sau apartamente VIP in doua corpuri de cladire. In total sunt 88 de locuri, dar la nevoie se poate ajunge la 100 locuri de cazare. Casutele sunt cu 2, 3 si 4 paturi, iar preturile in aceasta perioada sunt mai mult decat rezonabile. O casuta cu 2 paturi costa 80 de lei/noapte, una cu 3 e 90 lei iar cea cu 4 locuri este 100 lei, 25 de persoana! Va arat acum si locul unde ne-am petrecut cea mai mare parte din timp, sala de fitness cu o multime de aparate, cu sauna si jacuzzi mare. Dar despre astea va povestesc mai incolo.


Ce mai, un peisaj de vis, iar vremea a tinut cu noi!

Dupa aceasta prima luare de contact, ne-am dus in casuta si ne-am odihnit un pic, apoi am mai cercetat. Eu am stat si am cugetat un pic in pavilion.

Si uite ce am mai descoperit: langa pavilioanele de langa piscina erau doua locuri de barbeque, care aveau de toate si chiuveta, si sare, piper, otet si ulei, lemne la discretie, unde puteai sa iti faci gratare si mici. Si mai e un ceaun din ala fain, unde se poate un bogracs excelent. 🙂 Puteai merge la piscina sau la jacuzzi si de acolo veneai si iti pregateai gratarul.

In prima zi nu ne-am dus si la jacuzzi, din pacate. Acum ne pare rau, dar alta data vom sti. Dar sa va mai arat ce am gasit acolo: intr-o cusca mare erau trei iepurasi pufosi, frumosi de mama focului. Spre seara, o odihna bine meritata pe terasa casutei, cu un pahar de ceva inainte de cina.

Cat am stat eu pe terasa si Doina facea un dus, ne-am trezit cu un „vizitator” care si-a gasit un culcus minunat in patul nostru: o pisicuta neagra. Pisicuta isi facea veacul acolo si manca ce mai primea de la turisti. I-am dat si noi. Dar acolo puteai sa mergi si cu animalutul tau preferat, daca doreai, nu era restrictie ca la alte pensiuni sau hoteluri. Sa va arat ce cateluse au stat chiar in casuta din fata:

Acum sa va povestesc cum a fost cu papica. Oferta era cu demipensiune, in valoare de 300 de lei. Ne gandeam ca va fi, probabil, cu mic dejun si cina. Dar a fost altceva, mult mai pe gustul nostru. Am primit tichete valorice, asemanatoare cu banii de la Monopolly. Cu aceste tichete puteai sa mananci ce vrei, cand vrei, nu era un meniu impus. Si am mancat cam de toate, uneori doar la cina, alteori si la pranz si la cina, luam si ceva bere la sticla cu acele tichete. Ne-au ajuns la fix, doar in ultima zi am mai dat si bani, dar asta pentru ca s-au ratacit trei bonuri de 5 lei, pe care le-am gasit acasa. Asa ca trebuie sa mai mergem, ca sa le folosim, nu? 🙂 Si, bineinteles, sa mai intram in jacuzzi.

In oferta aveam incluse si cate 5 sedinte de sauna. Am incercat o data, dar nu am rezistat prea mult, doar vreo 5 minute, si alte sedinte nu am mai facut. In schimb am descoperit jacuzzi. Am mai vazut noi jacuzzi, dar toate erau destul de micute. Asta era imens, cred ca incapeau si 20 de persoane deodata! Aici sunt eu cu o parte din copiii veniti intr-o tabara scolara. Dar de cele mai multe ori eram singuri in jacuzzi si ne tot mutam, ca sa facem masaj peste tot. Eu am insistat mai mult la picioare si la spate.

Faceam zilnic cate doua sedinte de cateva ore in jacuzzi si de fiecare data ma simtem tot mai bine. Nu mi s-au mai umflat picioarele si nu ma mai durea spatele cand mergeam. Am renuntat si la baston, atat de bine a fost. 🙂 Noi, pentru am luat biletele la oferta, aveam acces nelimitat la jacuzzi. Daca nu luam biletele asa, ar fi trebuit sa platim cate 20 de lei pe ora. Si noi stateam zilnic cate 5-6 ore!
Asa cum v-am mai spus, camerele erau foarte confortabile, aveau de toate, frigider cu congelator, televizor, cabina de dus …

Centrala era cu lemne, doar e casa ecologica, nu? Cand vedeam fumul alb, stiam ca nu sunt probleme cu apa calda in camera sau in jacuzzi. Pentru ca, am uitat sa va spun, apa din jacuzzi era incalzita, iar in sala erau doua aeroterme care sa absoarba umiditatea din aer.

Masa o puteam lua la restaurant sau afara. Afara era mult mai placut, la umbra, batea si vantul. Asa, mai vedeam si noi cine vine, cine pleaca. Si era un du-te-vino continuu, toata pensiunea era ocupata. Noi, cum am stat mai mult, am ajuns sa-i cunoastem pe toti. Ne-am imprietenit cu cei de la pensiune, cu receptionerii, ospatarii, femeile de serviciu, ce mai, eram de-ai casei. Cand era acolo, seful avea o deosebita placere sa ne serveasca personal. Are un nume de familie tare simpatic, il cheama Pisoi! 🙂

Cat am stat acolo, am facut ce nu am mai facut demult acasa: am citit! Si asta nu pentru ca nu ne place sa citim, ci pentru ca mereu avem altceva de facut si nu mai avem timp si de citit.

Acolo am facut o cura de dezintoxicare, fara stiri, fara politica. eventual seara un film sau un serial. A fost si o perioada fara meciuri multe, unul singur, al nationalei. Numai ca postul care transmitea meciul, TVR1, nu se prindea la pensiune. Dar am vorbit cu Pisoi si s-a rezolvat pana la urma. 🙂
Cand am plecat, am studiat cum va fi vremea acolo, la Herculane. Prognoza spunea ca vremea va fi frumoasa cam tot timpul, mai putin joi, cand va fi innorat. Si chiar asa a fost. Miercuri seara s-au strans niste nori amenintatori, de ziceai ca vine o furtuna mare de tot!

Nu a fost furtuna. Joi a fost intr-adevar innorat, dar nu ne-a deranjat in niciun fel. Noi am mers la jacuzzi, unde era cald si bine.
In Herculane sunt foarte multe locuri de vizitat, si vestigii istorice, Grota Haiducilor (Pestera Hotilor), sunt stranduri cu apa termala, izvoare, baze de tratament. Noi le-am mai vazut, asa ca acum am stat numai la pensiune, ne-a placut foarte mult si ne-a facut bine. Poate alta data, cand vom veni un grup mai mare – ar fi bun si de o intalnire, le vom revedea si noi.
Si am ajuns in ultima zi. Am mai luat o ciorba de vacuta (Doina) si un cordon Bleu (eu), am mai baut o bere si ne-am luat la revedere de la pisica. Pisoi nu era pe acolo, ca sa ne luam ramas bun si de la el. 🙂

Si am plecat la gara. Ca si la plecare, nici la intors nu putea sa fie fara probleme. Am fost anuntati ca trenul are intarziere 60 de minute. Asa ca am avut suficient timp sa ne plimbam prin gara, o gara frumoasa, dar cam neingrijita in ultimul timp, cam cum sunt toate pe la noi. Stiu, nu sunt bani pentru asa ceva. 😦

A venit si trenul, era arhiplin, statea lumea si in picioare sau 3 pe doua locuri. Am ajuns la locurile noastre, bineinteles ca erau ocupate, dar s-au eliberat si pana la urma, toata lumea a avut unde sa stea. Am ajuns cu o ora intarziere, dar nu a mai contat. In gara, am auzit ca pleaca un tren spre Turnu Severin, care trece prin Herculane. Mai ca ne venea sa ne intoarcem, ca bine a fost.
Dar mai mergem. Am vorbit cu Pisoi si a spus ca ne asteapta! 🙂

Am facut si un filmulet cu pensiunea. Sper sa va placa.

10
iul.
12

Intalnirea gustoaselor de la Alba Iulia – editia a IV-a (06-08.07.2012)

Intalnirea gustoaselor (fetele pasionate de arta culinara) a ajuns la a patra editie. Anul acesta programul a fost variat, diferit in mare parte fata de celelalte editii. Au participat fete si baieti din Bucuresti si Otopeni, Alba Iulia, Oradea, Craiova, Timisoara si Sudan. 🙂 Gazda noastra a fost pensiunea Perla Muresului, de langa Alba Iulia, una foarte frumoasa si primitoare, cu preturi rezonabile. Acolo am avut toate conditiile, v-o recomand si voua. Au si site: http://www.perlamuresului.ro/perlamuresului/

In prima zi am fost la Conacul Secuiesc. Un peisaj minunat, acolo am mancat si am baut, fiecare ce a vrut. Bineinteles ca ne-am si distrat.

Dupa cina, ne-am asezat pe treptele conacului, pentru poza de grup. Am ajuns pe rand si ne-am gasit locurile.

Si cu asta gata pentru prima zi. Ne-am intors la pensiune, pentru ca ne astepta a doua zi, cea mai incarcata. De dimineata, am avut un mic dejun cat sa ne ajunga pana seara. Cel putin asa am crezut eu. 🙂

Apoi a urmat vizita la cetate pentru schimbul garzii. Dupa cetate, am trecut intai pe la mall, ca sa ne cumparam, bineinteles, ceva de mancare, la caserola. 🙂 Apoi tot alaiul s-a deplasat la Manastirea Ramet.

Inainte de a vizita manastirea, bineinteles ca am mancat din nou, am golit caserolele. La Ramet au venit si fetele de la Tarnaveni. Am vizitat manastirea, o frumusete, un peisaj minunat, multe, multe chilii pentru calugarite si pentru calugari, multe izvoare, printre care si Izvorul Tamaduirii. Nu amstiut ca sunt mai multe izvoare, asa ca, pana la tamaduire, am baut din izvoarele tuturor sfintilor de acolo. 🙂

Dupa ce ne-am luat ramas bun de la prietenii din Tarnaveni, din pacate prea repede, dar se apropia o furtuna care se anunta mare …  pana la urma n-a venit, ne-am indreptat spre pensiune, ca sa ne pregatim pentru marele chef de seara, cu gratare si bautura din belsug. Inainte de chef, Mone si Gabi, prietenii nostri din Sudan, ne-au pregatit o mare surpriza. Toate fetele au primit cate o rochie lunga, nici acum nu stiu cum se numeste, am auzit mai multe variante, eu am retinut dijdasha, sau cam asa ceva 🙂 iar baietii au primit cate o camasa. Nicu a incercat camasa, dar nu il cuprinde, desi este cea mai mare marime care se gaseste in Sudan, XXXL. 🙂 Noi, fetele, ne-am imbracat toate in rochii si ne-am pozat langa Mone. Faceam parte din haremul lui Mone, nu-i asa? 🙂

Masa fiind pusa, putea sa inceapa cheful. Un chef de pomina, care s-a sfarsit cu un show marca Victor, la care am participat toti. Ce a fost frumos s-a terminat cam repede. Asteptam urmatoarea intalnire. 🙂

30
dec.
10

Va rog un vot pentru „Cel mai bun blog de sport”

Dragi prieteni, blogul „Ganduri de noapte (sportive)” a fost nominalizat la un concurs pentru cel mai bun blog de sport.

Daca va place blogul meu culinar, va rog sa votati si blogul sportiv. Va dau link-ul mai jos. Este foarte usor. Dati click pe link, bifati blogul „Ganduri de noapte (sportive)”, apoi click pe „Vote” si gata. Va multumesc. Ma bazez mult pe voi. 🙂

Va rog un vot pentru „Ganduri de noapte (sportive)”

12
dec.
09

Se poate vota in 13 secunde?

Au fost mai multe discutii despre numarul mare de votanti la unele sectii speciale. Concluzia a fost ca un alegator a votat in 13 secunde! Am incercat sa vedem daca se poate vota in 13 secunde, dar nu am reusit. 🙂

17
aug.
09

Acuarela: Liliacul

O noua acuarela: Liliacul.

liliacul




Cel mai bun blog culinar in 2012

Castigator roblogfest 2012

Cel mai bun blog culinar in 2011

Castigator Roblogfest 2011

Marele Premiu la FBG 2012

Concurs de pronosticuri intre prieteni

Blogul meu a primit

  • 2.371.807 vizite din toata lumea
Map

Informatii din sport la minut!

gateste sanatos

Trece adresa de email daca vrei sa fii anuntat cand apare un post nou.

Alătură-te celorlalți 3.341 de abonați.

categorii

Share this blog

Bookmark and Share
Megapedia Director
Ziarul

Respect

Powered by BannerFans.com
Retete culinare
Photobucket
Fara miere

Petitchef

Toate retetele sunt pe Petitchef

Horoscop online

mai 2024
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Vremea la Timisoara

Click for Timişoara, România Forecast
Copyright © 2007 Arta culinara Doina