Stela Popescu implineste 75 de ani

Stela Popescu implineste azi 75 de ani. S-a nascut in 21 decembrie 1935 in Basarabia, la Balti. In 1940 s-a refugiat, impreuna cu mama sa, la Brasov, in timp ce tatal sau a fost deportat in Siberia. A jucat la Teatrul din Brasov (dupa terminarea facultatii), apoi la Teatrul de Revista „Constantin” Tanase si la Teatrul de comedie. A facut doua cupluri umoristice celebre, cu Stefan Banica, in perioada 1971-1979, si cu Alexandru Arsinel, din 1979 pana in prezent. In cinematografie a debutat in 1958. A jucat in multe filme, in multe spectacole si piese de teatru. De asemenea a avut o activitate prodigioasa la Teatrul Radiofonic si a colaborat ca moderatoare cu TVR, Realitatea TV si National TV.

Filmografie:

• Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
• A doua cădere a Constantinopolului (1994)
• Maria și Mirabela în Tranzistoria (1989)
• Figuranții (1987)
• În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
• Secretul lui Nemesis (1985)
• Vara sentimentală (1985)
• Galax, omul păpușă (1984)
• Un petic de cer (1984)
• Zbor periculos (1984)
• Căruța cu mere (1983)
• Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
• Am o idee (1981)
• Ana și hoțul (1981)
• Grăbește-te încet (1981)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• Drumuri în cumpănă (1978)
• Tufa de Veneția (1977)
• Ultima noapte a singurătății (1976)
• Elixirul tinereții (1975)
• Despre o anumită fericire (1973)
• Dimitrie Cantemir (1973)
• Astă-seară dansăm în familie (1972)
• Recomandări (1971) (TV)
• Pantoful Cenușăresei (1969)
• Vin cicliștii (1968)
• Faust XX (1966)
• Sărutul (1965)
• Omul de lângă tine (1961)
• Alo? Ați greșit numărul (1958)

Teatru (selectiv):

• Mama Boemă
• Omul care a văzut moartea
• Te aștept diseară pe Lipscani
• Nevestele vesele..la Boem (1979)
• Boema, slăbiciunea mea (1980)
• În grădina bucuriilor (1975)
• Constelația Boema (1984)
• Boema, bucuria mea (1985)
• Stela, stelele și Boema (1987)

• Dispariția lui Galy (Brecht)
• Un om egal un om (Brecht)
• Mutter Courage (Brecht)
• Mandragora (Machiaveli)
• Steaua fără nume (Mihail Sebastian)
• Preșul (Ion Băieșu) – piesă care s-a jucat 18 ani
• Pețitoarea (Thornton) – piesă care s-a jucat 12 ani
• Plicul (Rebreanu) – piesă care s-a jucat 10 ani
• Trei surori (Cehov)
• Marele feudal (Al. Mirodan)
• Curcanul
• Turnul de fildeș – Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar
• Sfăntul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)
• Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)

Teatru radiofonic:

• Agachi
• Flutur
• Avarul
• Burghezul gentilom
• Cafeneaua cea mică
• Catrina din Heilbrunn
• Caviar, vodka si bye bye
• Cinci cânticele
• Coana Chirița cântăreță
• Dimineața pierdută
• Din nou… Caragiale
• Divanul Persian
• Doamna ministru
• Fata cinstită
• Ferma de struți
• Filantropul actor
• Franțuzitele și un poet romantic
• Gaițele (varianta 1964)
• Gaițele (varianta 2002)
• Hangița
• Hades în război
• Încurcă lume
• Leac pentru chelie
• Mânastirea din Parma
• Mizantropu
• Nunta lui Figaro
• O viață pe roată
• Rinocerii actor
• Sânziana și Pepelea
• Stăpânul tăcerii actor
• Suflete moarte
• Trenurile mele
• Un cuib de nobili

La Multi Ani, multa sanatate si putere de munca.

Electronica si Telecomunicatii Timisoara ETC’79: Intalnirea de 30 de ani

Anul acesta se implinesc 30 de ani de cand am terminat facultatea. S-au organizat intalniri la 10, 20 si 25 de ani de la absolvire. Acum urmeaza cea de 30 de ani. La cele de 10 si de 20 de ani am participat, la cea de 25 nu, din cauza problemelor de sanatate. M-am gandit mult si am hotarat sa ma duc anul acesta.

Dupa ce m-am gandit mult, am trimis urmatorul mail prin care am confirmat participarea. Imi e dor de colegii de facultate, altfel nu m-as fi dus.

„In 2004 nu am putut sa raspund invitatiei de a participa la intalnire si mi-a parut foarte rau, dar nu aveam cum sa particip. Anul acesta voi participa doar la intalnirea de la facultate, pentru ca vreau sa va vad. Probabil venim sa va vizitam si la chef, dar nu stam. Va povestesc mai jos ce s-a intamplat, pentru ca nu vreau sa va speriati cand ma vedeti. 

„In 2003 m-am lovit la barbie. Intr-o parcare cineva a oprit prea aproape de masina mea si, cand sa intru, din neatentie, am dat cu barbia in usa . Durerea pe care am simtit-o atunci a fost ingrozitoare. Peste cateva zile a inceput sa se umfle. Am luat calmante, m-am dus la medicul de familie, doamna doctor nu si-a dat seama ce ar putea fi si m-a trimis la dermatologie, apoi am ajuns la stomatologie, am facut fel de fel de radiografii, apoi la chirurgie si in sfarsit am ajuns unde trebuia, la maxilo-faciala, la domnul prof.univ.dr. Urtila.
Cand m-a vazut domnul profesor m-a internat imediat. Am mai facut un rand de radiografii panoramice si tot nu si-a dat seama. Atunci a facut o biopsie si a trimis-o la analize. Rezultatul a fost catastrofal: metastaza in stadiul IV.
Si am ajuns la operatie. Credeam ca va fi o interventie minora. Dar nu a fost asa. A fost groaznic. In timpul interventiei domnul profesor si-a dat seama ca era atacat si osul si mi-a scos tot mentonul, practic jumatate din mandibula. Operatia a durat 4 ore. Cand mi-am revenit, nu stiam ce s-a intamplat. Nu pricepeam de ce nu mai pot vorbi. Am stat la terapie intensiva 3 zile si trei nopti. In a doua noapte m-am dus la oglinda si am vazut ca nu mai am mandibula iar limba imi era cusuta, ca sa nu o inghit in somn. Cu greu am ajuns la pat, apoi am lesinat. Dupa ce s-a terminat tratamentul cu perfuzii, mi-au bagat o sonda naso-gastrica (din nas pana in stomac), pentru a fi hranit. De atunci, mai mult de un an m-am alimentat numai pe sonda. Doina, sotia mea, care a fost mereu langa mine, imi prepara mancare si ma alimenta prin sonda cu o seringa speciala, de 200 ml. Pentru ca nu puteam vorbi, comunicam doar prin scris.
Dupa ce s-a mai vindecat rana, am ajuns la oncologie. Am facut 15 sedinte de chimioterapie, in serii de cate 5, una pe zi, apoi o pauza de 28 de zile si tot asa.

Prin oras mergeam cu o masca de chirurg la gura. Am condus masina (si la chimioterapie mergeam la volan), mergeam la cumparaturi, totul era aproape normal. Dar cu sonda in nas si fara menton. (Asa eram in 2004, de aceea nu am putut veni la intalnire)
Dupa ce am terminat cu chimioterapia si analizele au fost foarte bune, am primit unda verde pentru faza de reconstructie. Urma sa mi se implanteze un lantisor de titan prins in suruburi de o bucata de os. Bucata de os ar fi trebuit sa fie de la picior, de la peroneu. Placa de titan trebuia imbracata cu tesut si piele de pe pectorali. Operatia am facut-o la Spitalul Judetean si la ea au participat 6 medici, de la judetean si de la maxilo-faciala. A inceput la 7 dimineata si a durat peste 12 ore. Bineinteles ca am avut ghinion si atunci. Dupa ce m-au taiat la piciorul stang si-au dat seama ca nu pot lua bucata de os de la peroneu, nu au gasit vasele pentru vascularizare, m-au cusut la loc si au luat os de la mana, de la radius, au luat si tesutul muscular si pielea tot de pe antebrat. Dar atunci mi s-a rupt mana stanga. Ca sa acopere cu ceva piele partea din antebrat ce a mai ramas, au decupat o fasie de piele de pe piciorul stang.

Dupa aproape doua saptamani am fost externat. Cel mai greu mi-a fost cu piciorul stang, ma durea si ma ustura. Acum am si probleme de circulatie, uneori imi amorteste. Rana de la mana s-a vindecat greu iar osul, dupa ce mi s-a luat o bucata din el si a fost rupt, nu si-a revenit complet. Si azi port orteza la mana stanga.
Au mai urmat inca doua interventii pentru reconstructie si arat ca acum. Nu voi mai arata niciodata cum am fost inainte. Dar macar acum am scapat de sonda, pot sa vorbesc, sa mananc cat de cat, mai mult fiert, uneori cu paiul.
Acum sunt pensionar gradul I de invaliditate, iar Doina este asistentul meu personal. Daca nu ii aveam pe Doina si Andrei, nu stiu ce s-ar fi ales de mine in acele momente grele. Dragostea lor m-a salvat. Am invins cancerul. Acum ma simt mai bine. Am trecut cu bine peste 4 anestezii generale, pot spune ca am murit si inviat de mai multe ori”.

Aventura noastra in afaceri – ultimul episod

Scris de Nicuvar

PROBLEME … CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
Asa cum am mai spus, eu am tinut si contabilitatea si pot sa ma mandresc ca am tinut-o bine. Am avut controale de la finante in 1993, 1994 si in 1995 – doua, si totul a fost foarte bine. In primul rand, avand activitate de productie, am beneficiat de scutire la impozitul pe profit timp de 5 ani. Apoi am facut investitii masive si cheltuielile de amortizare erau mari, iar ultima miscare, in 1995, am majorat capitalul social de la 100.000 la 125.000.000 lei, tocmai pentru a constitui fondul de rezerva de 20%. Si astfel, din 1996 desi activitatea era la fel de profitabila ca si inainte, in contabilitate lucram in pierdere.
Si a venit toamna lui 1997 cand am mai avut un control. Combinat, de la finante si de la garda financiara. Cei de la garda au plecat imediat, totul era OK. Doamnele de la finante au stat mai mult, au tot mosmondit ele pe acolo si la sfarsit au venit cu bomba: ca de fapt noi nu am avut activitate de productie, ci de prestari servicii, ceea ce insemna scutire la impozit pe profit pe un an, nu pe 5 ani si au calculat diferente la impozit din 1992 pana in 1997, cu majorari si penalizari care au ajuns de peste doua ori mai mari. Din calculele lor impozitul pe profit cu majorari cu tot a ajuns la 125 %. Deci noi in toata aceasta perioada am muncit degeaba, trebuia sa dam tot statului si sa mai venim si cu ceva bani de acasa. Degeaba le-am aratat ca in toate procesele verbale scrie ca avem productie, ele si sefii lor nu si nu, noi nu vrut sa semnam, apoi am semnat cu obiectiuni si asa am inceput lungul drum al contestarii procesului verbal. Legislatia privind societatile comerciale o stiam, dar in contencios-administrativ, civil, procedura civila nu stiam nimic. Dar am invatat ceea ce aveam nevoie suficient de repede.
In primul rand am respectat cu sfintenie termenele de depunere a obiectiunilor, contestatiei si a plangerii. Apoi fiecare afirmatie era insotita de articolul de lege. In schimb, finantele mi-au respins contestatia cu argumente de felul:
“Activitatea societatii nu este de productie pentru ca:
1. Produsele sunt de complexitate redusa.
2. Fluxul de productie este nesemnificativ.
3. Utilajele folosite in fluxul de productie sunt nereprezentative.
Din aceste motive, se respinge contestatia.”
A urmat plangerea la minister. Pentru ca eu am respectat procedura, acelasi lucru il asteptam si din partea ministerului, care trebuia sa imi raspunda in 60 de zile. Dupa ce au trecut 90 de zile, m-am suparat, am conceput un mail in care am prezentat pe scurt situatia si l-am trimis peste tot, la presedintie, la ministere, la posturi de radio si televiziune, la ziare, la organizatii, peste tot. Surpriza a venit din partea lui Mihai Tatulici, pe vremea aceea la PRO TV, care m-a sunat si m-a invitat sa particip la emisiunea “Audienta nationala”, in direct cu premierul de atunci, Victor Ciorbea. Am intrat in direct, am spus ce am avut de spus – ca eu vreau doar sa imi raspunda ministerul ca sa pot merge mai departe in instanta, iar primele cuvinte ale lui Ciorbea au fost: “Nu trebuie sa ii dau indicatii de ordin juridic domnului inginer, pentru ca este extrem de bine pregatit” (pai da, nevoia te invata) si nu numai ca mi-a dat dreptate, dar a si afirmat ca cei vinovati vor fi sanctionati. Nu a mai apucat sa sanctioneze pe nimeni, pentru ca dupa o saptamana a demisionat.
Totusi, in urma interventiei televizate, mi-a raspuns destul de repede ministerul, dar a facut o miscare “interesanta”: ne-a anulat pe baza prescriptiei cea mai mare parte din suma datorata, dar au mai ramas 2,5 milioane plus majorari pentru ca  totusi nu avem activitate de productie deoarece nu avem hala industriala, personal specializat angajat, pod rulant !!! Dar nu am renuntat si am mers mai departe.
De aici incolo a fost simplu. Asa cum am mai spus, aveam multi prieteni avocati si am mers la ei sa ma reprezinte la Curtea de Apel. Au fost foarte simpatici si mi-au spus ca nu au cum sa ma ajute ei cand insusi premierul a spus ca sunt foarte bine pregatit. M-au asigurat ca nu voi avea probleme. Asa a si fost, am solicitat si o expertiza tehnica si am castigat, cu cheltuieli de judecata.
Finantele au depus recurs si asa am ajuns si la Curtea Suprema. M-am dus si acolo iar cand s-a citit apelul si am spus “Prezent”, surpriza tuturor a fost atat de mare, nu numai pentru ca m-am prezentat, cat mai ales pentru suma in cauza. Toate lumea se judeca pe miliarde, eu m-am prezentat pentru doua milioane si jumatate. Presedintele completului a fost intr-o buna dispozitie si efectiv am stat la taclale, m-a intrebat cum am facut stampilele, felicitarile, videoclipurile si gata … Am primit Decizia: se respinge recursul finantelor ! Definitiva si irevocabila. Arhitecta si inginerul au castigat razboiul cu finantele.
Totusi, dupa atata bataie de joc, ne-am saturat si am ajuns la concluzia ca putem sa facem acelasi lucru ca si asociatie familiala, nu neaparat ca SRL (pentru ca nu aveam angajati), iar contabilitatea este mult mai simpla. Si in 2001 am cesionat societatea unui tanar avocat dornic de afirmare care a fost atras in primul rand de biroul elegant amplasat foarte aproape de Tribunal.
In perioada 2004-2007, din cauza unor probleme serioase de sanatate pe care le-am avut eu, am facut o pauza. Acum ne-am reluat activitatea ca asociatie familiala, avem clientii nostri care stiu unde sa vina … unde gasesc calitate si promptitudine.

Aventura continua. 🙂

Aventura noastra in afaceri III

Scris de Nicuvar

PRODUCTIA DE TELEVIZIUNE
In vara lui 1995 am inchis biroul pentru renovare, timp de 2 luni. Motivul principal insa a fost admiterea lui Andrei la liceu (a dat la informatica) si l-am pregatit pentru examen, Doina la romana, eu la matematica si rezultatul a fost unul foarte bun, a intrat fara probleme. In aceeasi perioada am cumparat o placa grafica si un program cu care puteam face productie de televiziune (filmulete, videoclipuri publicitare, animatie, etc.), era ceva nou si cum am si avut timp suficient sa studiez, am invatat destul de repede.  Mi-a folosit mult si faptul ca inainte am lucrat la Studioul Radio-TV Timisoara. Iar norocul a fost iarasi de partea noastra.
Cum am deschis in septembrie biroul, cum am primit si prima comanda de videoclip. O mare agentie de publicitate a contractat organizarea primul festival al berii organizat de Bere Timisoreana si a venit la noi pentru diferite materiale promotionale: carti de vizita, fluturasi, suporturi pentru pahare cu sigla fabricii… Asa din vorba in vorba ne-a spus ca i-a parut rau ca nu s-a gandit si la un videoclip publicitar, iar acum nu mai are timp. M-am oferit sa il fac eu intr-o zi si a iesit atat de simpatic si de bun incat agentia a vrut sa lucreze numai cu noi pentru videoclipurile publicitare !
Am cumparat camera si aparatura video – nu era BETA, era S-VHS, dar pe plan local era suficient. Am facut multe videoclipuri publicitare, apoi am incheiat o intelegere cu CCI Timisoara – Directia de Targuri si Expozitii. Se organizau multe manifestari expozitionale pe vremea aceea. Eu faceam videoclipul pentru fiecare manifestare, apoi mergeam la expozitie, filmam deschiderea, imagini cu expozantii si faceam cate un filmulet al expozitiei pe care il vindeam pana la sfarsitul expozitiei. Asa avea fiecare expozant filmuletul manifestarii, ca amintire si ca reclama, plus ca ne faceam si noi reclama, mai primeam comenzi si pentru material publicitar, pentru ca il epuizau repede … dar noi eram acolo si pana a doua zi rezolvam problema.
Alegerile locale – un alt segment important de piata.

CANDIDATUL
De alegeri (cele locale) aveam foarte mult de lucru. Anii 1996 si 2000 au fost foarte buni pentru noi !!! Clientii nostri erau partidele mici si candidatii independenti, la orase si toata lumea, pentru alegerile in comune. Si asta pentru ca tirajul era mic si doar noi puteam face cate 20-30 de afise sau pliante electorale. Dar cum erau multe comune, erau foarte multi candidati, la fel si comenzile. Am avut chiar si comenzi de la candidati pentru Primaria Timisoara.
Dar acum vreau sa va povestesc altceva. In 1996 am avut un concediu de vis, la munte si la mare, aproape o luna. Si am filmat peste tot pe unde am fost. Am folosit mult din filmari pentru videoclipuri publicitare, promo-uri si atunci mi-a venit ideea unui videoclip “muzical”, de fapt o parodie electorala, un filmulet realizat in familie, la care am contribuit toti trei: CANDIDATUL. Noi am facut scenariul, textul, filmarea (cameraman a fost Andrei 🙂 ), muzica, montajul, regia, rolul principal … A iesit binisor, i-am facut “lansare oficiala”, conferinta de presa, prezentarea a fost facuta de un candidat independent pentru Camera Deputatilor, au scris ziarele locale, ce mai… Ca la carte. Ideea a fost sa ne facem reclama si am reusit. Manifestarea a fost amplu prezentata in presa locala.
In toamna, TVR Timisoara a organizat un concurs pentru productia de televiziune destinat studiourilor locale si producatorilor independenti. Am participat si noi, cu cateva productii si am prezentat si “CANDIDATUL”… Organizatorii nu prea au stiut unde sa il incadreze – nu era nici publicitate, nici muzica, nici divertisment, nici social – dar le-a placut mult si ne-au acordat “Premiul special al juriului”.

L-am postat si pe youtube. Sa nu va asteptati la cine stie ce, dar e cu noi, facut de noi, pentru noi, cu posibilitatile tehnice din 1996:

http://www.youtube.com/watch?v=ovtfs-XgwIM

1995, 1996, 1997 – pana in toamna – cei mai frumosi ai aventurii noastre in lumea afacerilor…

Aventura noastra in afaceri II

Scris de Nicuvar

„FIRMA DIN MASINA”
Desi de cele mai multe ori ne prindea noptea tarziu lucrand, nu conta. Stiind ca tot ce facem este pentru noi, ne dadea putere de munca. Iar pentru ca activitatea preponderenta era considerata productie, am beneficiat si de 5 ani scutire la impozitul pe profit. Chiar si contabilitatea o tineam eu, nefiind prea mult de lucru.
Ceva interesant s-a petrecut prin mai ’92. Primaria urma sa organizeze o licitatie pentru spatiile comerciale si am pus ochii pe o camaruta de 12 mp in centru, exact ce ne trebuia pentru biroul nostru. Fiind convinsi ca vom castiga licitatia, nu ne-am facut probleme cand prietenul care ne-a primit la el ne-a anuntat ca va intra in reamenajare, deja vorbise cu constructorii sa inceapa in iunie. Dar nu stiu din ce motive primaria a amanat licitatia si astfel din iunie nu mai aveam unde sa functionam. Problema era cu predarea comenzilor pentru stampile, clientii nu mai stiau unde sa vina. Si atunci mi-a venit o idee. Am facut un banner mai mare pe care am scris „Stampile” si in fiecare dimineata parcam masina in apropierea biroului, puneam bannerul cu stampile si lumea stia unde sa vina. Mai mult de o luna am avut biroul in masina, lumea venea si intreba daca acolo facem stampilele dar le explicam ce si cum, veneau si avocatii cu lucrarile si, in loc sa ne pierdem clientii, ne-am facut si mai cunoscuti. Toata lumea stia de „Firma din masina”.
In sfarsit, s-a organizat licitatia, am castigat-o si aveam si noi biroul nostru. Am mai cumparat un calculator si o imprimanta si pentru birou si astfel ne-am usurat munca. Intre timp am invatat sa desenez stampilele pe calculator si treaba mergea mai repede.
Totusi simteam ca atunci cand sunt la birou, cam pierd vremea si as putea face si altceva. Si asa am inceput sa fac intermedieri la Registrul Comertului. Eram o adevarata echipa: 4 avocati, doi notari, doi judecatori si eu. Ofeream servicii complete: omul venea la mine cu datele, il duceam de manuta la notar sa semneze si doar ii spuneam cand sa vina la Registrul Comertului sa ridice actele si avea si sigla si stampilele, doar sa inceapa activitatea. Si totul era legal, pentru fiecare aveam procura, rapid si clientii erau multumiti. Si dadeam fiecaruia chitanta pentru intermediere. Pana prin 96, cand am terminat cu intermedierile, prin mana mea au trecut aproximativ 6000 de firme !
Cu ocazia asta a mai aparut ceva, o gaselnita de-a mea. Cum aproape toti erau la inceput, ma mai intrebau una, alta. Unul avea ceva de vanzare, altul dorea sa cumpere, daca nu stiu de unde… Cum „baza mea de date” era foarte mare, ii puneam in legatura, dar faceam cu fiecare un contract de intermediere: 2% din valoarea tranzactiei. Si asta numai pentru prima tranzactie. Apoi se descurcau intre ei. Si cum tranzactiile erau de valori mari si erau si multe … in final toata lumea era multumita.
Iar foamea de firme era mare, pentru ca multi isi faceau firme noi, tocmai pentru a beneficia de perioadele de scutire la impozitul pe profit.
In 1993 am vandut apartamentul la bloc si am cumparat o casuta, in 1994 ne-am mutat si tot atunci ne-am dat seama ca trebuie sa ne reprofilam.

ORDONANTA LUI VACAROIU
In acea perioada aproape toata lumea isi facea SRL. Capitalul social era destul de mic si multi isi faceau firma doar ca sa fie, pentru orice eventualitate. Chiar si in timpul vacantei judecatoresti faceam SRL-uri. Faceam in iunie mai multe firme pe numele nostru pe care le inmatriculam la Registrul Comertului. Apoi in iulie, cand era vacanta judecatoreasca, dar registrul functiona, le cesionam si schimbam totul: asociatii, denumirea, sediul, obiectul de activitate, etc. iar clientii erau multumiti, aveau firma !
In 1994 a aparut OG 70 privind impozitul pe profit. Atunci s-a hotarat ca toate firmele care se vor infiinta incepand cu 1995 nu vor mai beneficia de scutire la impozitul pe profit prevazuta de Legea 12/91. Imediat am facut legatura: gata cu „productia” de SRL-uri si stampile, incepand cu 1995. Trebuia sa gasim altceva. Si pana la urma am gasit. In 1994 am avut foarte mult de lucru, pe doua planuri. Asa cum m-am asteptat, spre sfarsitul anului a fost nebunie cu infiintarile de SRL-uri.
Am studiat piata si mi-am dat seama care ar fi segmentul pe care ne-am putea lansa. Am cumparat un sistem DTP, un fel de mini-tipografie. De fapt un copiator color A3 si o interfata bidirectionala – aveam in acelasi timp un scanner performant, o imprimanta laser color si copiator. In 1994 eram singurii din oras cu asa ceva. Imediat am schimbat reclama la ziar, am avut si o emisiune promotionala la postul local de radio si am inceput sa lucram. Segmentul nostru erau firmele mici, care doreau sa isi faca reclama, dar nu la scara mare. Tipografiile nu preluau comenzi pentru tiraje mici, nu era rentabil. Aici interveneam noi. Noi puteam face si un singur exemplar. Si asa am inceput sa facem „creatie” color: pliante, carti de vizita, abtibilduri, prospecte, ecusoane, legitimatii, invitatii de nunta si botez, felicitari personalizate, orice dorea clientul si ne trecea prin minte. Am mai luat o masina de plasticat si una de spiralat, pentru legat cataloagele de prezentare. Si cum nu duceam lipsa de simt artistic si imaginatie am devenit rapid cunoscuti. Din 1994 ne practicam cu adevarat meseriile. Iar din 1995 am revenit la vechea dragoste, televiziunea. 🙂

Aventura noastra in afaceri

Scris de Nicuvar

Azi am chef de povestit. In cateva episoade, aventura noastra in afaceri.

PROLOG
Si inainte de ’89, cand lucram la stat, nu ne bazam numai pe salariu. Dupa ce s-au desfiintat studiourile teritoriale de televiziune, am ajuns sa lucrez in cercetare, iar Doina, sotia mea, era designer la o intreprindere. Si salariile erau cum erau. Mereu faceam ceva in timpul liber ca sa mai scoatem bani. Fiecare ce stia.
Doina, cand nu avea ce face, picta felicitari de sarbatori, facea martisoare, croia si cosea rochite, desena planse (material didactic) pentru studentii de la medicina, picta tablouri, de Craciun faceam bomboane de pom (saloane) dupa o reteta proprie, cu greu faceam fata comenzilor – cel mai mult ne lua sa le invelim in staniol, si altele.
Eu stiam sa dactilografiez, mereu imi luam lucrari de diploma, cursuri, traduceri din si in engleza sau italiana, proiectam si construiam antene, amplificatoare de antena, apoi a venit moda antenelor colective.
Pe scurt, in fiecare luna mai strangeam inca vreo trei-patru salarii, deci pot spune ca am dus-o destul de bine. Si asta ne-a folosit mult dupa ’90. Eram pregatiti pentru marea aventura.

INCEPUTUL
Sa fiu sincer, nu ne-am fi gandit in 1990 sa ne facem „mici intreprinzatori”. A fost o perioada destul de tulbure pe atunci, nimeni nu mai lucra nimic la stat, toata lumea umbla doar dupa mici afaceri, apareau buticuri peste buticuri… Noi tot cu felicitarile si in 1990.
Numai ca au aparut problemele. La intreprinderea unde lucra Doina au hotarat muncitorii ca nu mai au nevoie de designeri si alt personal TESA, ca ei pot sa faca produsele si fara sa le spuna cineva cum. Si spre sfarsitul lui ’90 Doina a devenit somera, cu acte in regula.
La mine, in cercetare, nu mai erau bani, nimeni nu mai era interesat de cercetare si solutia aleasa de conducere a fost sa ne mai tina la lucru, pana se limpezesc apele, dar cu jumatate de salar. Si asa, pentru cateva luni, am plecat din cercetare si m-am angajat ca sef de magazin.
Cea mai mare realizare in aceasta perioada: am cumparat un calculator si o imprimanta. Calculatorul era un 286, la 16 MHz, RAM de 64k si hardul de 40 M, iar imprimanta era una cu ace, marca Citizen. Primele noastre mijloace fixe, cu ele am pornit la drum. Am infiintat un SRL cu un nume frumos – ARTTEC (adica arta si tehnica de calcul) cu un obiect de activitate simplu: lucrari de grafica, publicitate, productie de televiziune si lucrari de dactilografiere. Exact ce faceam noi si inainte.
Asa am inceput. Cand sa facem actele pentru societate, am apelat la un avocat. I-am spus cam ce vrem, ea ne-a scris statutul si contractul, dar ne-a spus ca e problema cu redactarea, pentru ca dactilografa este foarte ocupata… Atunci i-am spus ca redactam noi actele. Am introdus totul in calculator si am listat la imprimanta, si totul a fost frumos, titlurile cu bold, cu caractere mai mari si foarte rapid. Cand a vazut avocata, bineinteles ca i-a placut, m-a intrebat daca nu pot sa ii fac si ei actele pentru societati si acestea au fost primele comenzi ale firmei: redactari de acte pentru societati comerciale. Si acum era deja mult mai simplu, pentru ca aveam totul introdus si doar schimbam cateva date. Cand au vazut colegii ce acte frumoase are avocata mea, bineinteles ca au vrut si ei si astfel, in cateva saptamani, aproape jumatate din barou redacta actele la firma noastra.
A mai fost si altceva. Cand am vrut sa ne comandam stampila pentru societate, era un adevarat balamuc, se statea la coada la singura firma din Timisoara si cateva luni. Si erau si urate. Atunci ne-a venit ideea sa ne facem noi stampila. Am combinat ce stiam eu de la cablajele imprimate, am corodat matrita intr-o placa de zinc, dupa desenul facut de Doina, cu un fel de presa pe care am pus-o pe aragaz ca sa incalzim cauciucul si sa-i dam forma dorita, dupa mai multe incercari cu diferite materiale, am reusit. Am facut stampila. Iar cauciucul cel mai bun era cel din mingi.
Am povestit unuia si altuia, si am primit comenzi si pentru stampile. Atunci am mers la tipografie, am facut un contract de colaborare pentru corodarea matritelor, pentru ca noua ne lua foarte mult timp corodarea artizanal, am comandat doua prese mai mari, la altul am comandat manere de diferite dimensiuni si am pus in geamul biroului si am dat si la ziar: stampile in 3 zile !!! Si veneau fratii la noi pe rupte.
Programul unei zile era cam asa: primeam comenzile pentru stampile si statute la birou (un prieten avea un locsor aproape de tribunal si ne-a primit si pe noi acolo). Seara Doina desena pe calc, cu tus negru, stampilele, eu redactam si listam actele. A doua zi dimineata, lasam desenele la tipografie, apoi mergeam la birou sa predam si sa preluam comenzi. In drum spre casa, ne opream la tipografie si preluam matritele, ajungeam acasa, faceam stampilele la aragaz si seara o luam de la capat.
Nu pare cine stie ce, dar aveam o medie de 40-50 de stampile pe zi, 5-10 statute si contracte si se strangea. Avocatii tot la noi faceau stampilele pentru firmele pe care le infiintau. Imi faceam si un fel de reclama: mergeam la tribunal in zilele cand se eliberau acte si puneam la eliberare acte societati un fluturas, unde scriam cam asa: „Ati infiintat o firma? Felicitari, aveti curaj si initiativa. Sa nu uitati insa ca la Registrul Comertului aveti nevoie de sigla, pentru a incepe activitatea va trebuie si stampila, poate doriti si carti de vizita, pliante, fluturasi. Noi suntem doar la doi pasi de aici …”
Plus ca mai faceam intre timp si carti de vizita, foi cu antet, fluturasi de reclama, pliante, sigle pentru Registrul Comertului, firme luminoase, inscriptionari pe masini cu folie autoadeziva si altele.
Cam asa a fost inceputul. Daca pe atunci se cereau firme si stampile, asta faceam …