18
Mai
11

Punjeni cevapi

Daca nu „bantuiam” pe site-ul Laurei Laurentiu, Retete ca la mama n-as fi descoperit atat de multe retete minunate, dintre care, sincer, mi-a fost foarte greu sa aleg. M-am hotarat sa prepar Punjeni cevapi, inca de la titlu, pentru ca nu stiam ce e aia.🙂 Am avut chiar si invitati, copiii mei au spus ca-s mici cand i-au vazut, eehh dar cand au gustat s-a schimbat povestea. Sunt cam altfel si foarte buni.

Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, cevapi inseamna un fel de  mititei, punjeni (umpluti) cu cascaval. Cu aceasta reteta, care face parte din bucataria sarbeasca, particip la concursul BLOGGOSPODINA organizat de Laura Laurentiu.

Am umblat un pic la ingrediente, dar in rest sunt facuti cam la fel, dupa reteta originala. Eu am folosit cuptorul cu halogen si dedesubt am pus frigarui de legume. Veti vedea mai incolo ce a iesit.

Am folosit urmatoarele ingrediente:

300 de grame de carne de vita (muschi)
300 de grame de carne de miel (pulpa)
150 g cascaval afumat
1 ceapa mica (rosie)
2-3 catei de usturoi
1 lingurita de boia de ardei dulce
1 lingurita rasa de coriandru macinat
1 lingurita rasa oregano
1 lingurita ghimbir ras
5 frunze de busuioc proaspete, tocate
2 boabe de ienibahar
1/2 lingurita condimente pentru carne de miel
tarhon, sare, piper

pentru garnitura (frigarui de legume) am folosit:
1 dovlecel mic
o vanata mica
cateva rosii cherry
2 cepe rosii mici
1 ceapa alba
5-6 ciupercute champignon
1 ardei peperoni verde
1 ardei kapia rosu
1 ardei gras galben
5 catei de usturoi
zeama de la o jumatate de lamaie
condimente ca si la punjeni cevapi

Preparati carnea cu cateva ore inainte astfel: curatati pielitele, taiati carnea cubulete si macinati-o fin. Eu am tocat-o in blender, unde am adaugat ghimbirul ras, usturoiul, boiaua si frunzele de busuioc. Separat am macinat celelalte condimente pe care le-am adaugat impreuna cu sarea si piperul peste carne si am amestecat totul in blender. Am adaugat si ~50 ml supa de carne, ca sa se amestece mai bine si sa nu fie prea uscata compozitia. Am lasat-o in frigider, acoperita, pana a doua zi.

Legumele se curata, se spala si se taie in bucati potrivite pentru frigarui. Puneti legumele astfel pregatite intr-un bol, condimentati-le si stropiti-le cu zeama de lamaie. Nu vor oxida si nu se vor innegri. Betisoarele pentru frigarui se tin in apa, cel putin 15 minute, apoi se infig legumele, asortand vinetele cu dovlecelul, ardei de toate culorile, ciupercute, ceapa, rosiile cherry, usturoiul.

Formati din carne, cu mana uda, bile cam cat o minge de ping-pong, aplatizati-le in palma si puneti in mijloc cate o bagheta de cascaval, cam de grosimea unui creion. Inveliti bine cascavalul in carne, ca sa arate cam ca un mititel de-al nostru.


Le-am preparat termic in cuptorul cu halogen, pe gratarul de jos am asezat legumele, iar deasupra punjeni cevapi. Sucurile de la carne au aromatizat legumele iar daca se mai scurge putin cascaval, nu-i bai, dimpotriva, se gratineaza frumos frigaruile. Am setat cuptorul la 150 grade C, de doua ori cate 10 minute, pentru ca la jumatatea timpului am intors carnea.

Ghimbirul le da un gust exceptional, seamana cu usturoiul amestecat cu ardei iute si piper, cu un iz de lime. Se servesc fierbinti, cu legumele asortate, se decoreaza cu frunze de salata verde, catei de usturoi, peperoni, felii de lamaie, dupa gust.

In aceasta reteta importanti sunt punjeni cevapi Laurei, pe care puteti sa-i serviti cu orice fel de garnitura doriti, sau ca atare, fierbinti, cu mustar. Daca nu aveti cuptor cu halogen, nu-i bai. Puteti sa ii preparati pe gratar la picnic, pe gratarul aragazului sau cum doriti. Pofta buna! Merge si o bere rece, ca la noi.


10 Responses to “Punjeni cevapi”


  1. 1 EO
    Mai 19, 2011 la 11:55

    nu stiu care e emoticonul pentru curs bale, insa iti spun direct: salivez!🙂
    o sa prepar si eu cativa, iooi!

  2. Mai 19, 2011 la 13:14

    mamaaaa, ce bine arata si sunt convinsa ca si gustu-i pe masura! vreau si euuuu! unde sa las adresa?😀

  3. 4 aurora
    Mai 19, 2011 la 19:41

    arata perfect !!!!!!!
    parca le simt simirosul :-))

  4. Mai 19, 2011 la 21:43

    am facut si eu asta toamna mititeii Laurei,eu asa i-am botezat si mi-a placut foarte mult condimentarea lor,pe care de altfel am si preluat-o in parte si am folosit-o si la alte tocaturi.Aroma lor se dezvolta a doua zi extraordinar.bravo,ti-au iesit grozav. de frigarui ce sa mai zic !

  5. 6 interstelistul
    Mai 20, 2011 la 00:39

    mdaaa…🙂 i-am incercat si eu…cumparati din magazinele broscare…sarbii de pe aici spun ca seamana dar nu „rasare”🙂
    reteta pare sa fie ok….nu ai una si cu soia in loc de muschi de vita?🙂

  6. Mai 23, 2011 la 17:09

    Buna ziua
    Va scriu in speranta unui schimb de linkuri – 3 way link exchange – in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe site-ul http://iasi-city.com iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Iasi (fara diacritice)
    Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ
    Va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si toate cele bune.

  7. Mai 28, 2011 la 09:31

    cred ca e foarte delicios !


Comentarii

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Cel mai bun blog culinar in 2012

Castigator roblogfest 2012

Cel mai bun blog culinar in 2011

Castigator Roblogfest 2011

Marele Premiu la FBG 2012

Concurs de pronosticuri intre prieteni

Blogul meu a primit

  • 1,935,454 vizite din toata lumea
Map

Informatii din sport la minut!

gateste sanatos

Trece adresa de email daca vrei sa fii anuntat cand apare un post nou.

Alătură-te altor 3,199 de urmăritori

categorii

Share this blog

Bookmark and Share
Megapedia Director
Ziarul

Respect

Powered by BannerFans.com
Retete culinare
Photobucket
Fara miere

Petitchef

Toate retetele sunt pe Petitchef

Horoscop online

Mai 2011
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vremea la Timisoara

Click for Timişoara, România Forecast
Copyright © 2007 Arta culinara Doina

%d blogeri au apreciat asta: