Arhivă pentru 18 noiembrie 2010

18
nov.
10

Salata de post cu legume (asemanatoare cu salata boeuf)

Fiind in perioada postului Craciunului, am preparat o salata „boeuf” 😀 cu legume si maioneza fara oua. Am ramas surprinsa, a iesit atat de buna maioneza ca nu-mi venea sa cred ca n-are oua. 🙂

Gata in 45 de minute din urmatoarele ingrediente:

  • 4-5 cartofi potriviti, fierti in coaja si curatati
  • 2-3 morcovi, fierti in coaja si curatati
  • 3-4 castraveti acri
  • 3 linguri de faina
  • 1 felie mare de telina
  • 40-50 ml ulei
  • 4 linguri de mustar (iute sau cu hrean)
  • zeama de la o jumatate de lamaie
  • 4-5 linguri de mazare din conserva sau fiarta
  • 1-2 peperoni
  • 1 lingurita baza pentru mancaruri (de legume)
  • cateva fire de patrunjel verde
  • sare, piper dupa gust

Morcovii si cartofii spalati se fierb in coaja, in apa cu putina sare, impreuna cu felia de telina, 20 de minute la foc mic, apoi se strecoara si se curata. Eu am avut si mazare cu morcovi la borcan. Daca nu aveti, fierbeti mazarea (congelata) 15-20 de minute. Pana se racoresc legumele fierte, preparati maioneza de post astfel: amestecati faina cu uleiul, puneti vasul pe flacara mica a aragazului, iar dupa ce se infierbanta putin, adaugati 100 ml apa clocotita cu putina sare si 1 lingurita baza pentru mancaruri. Amestecati cu telul pana se ingroasa bine si se desprinde de pe marginea vasului. Luati-l de pe foc, lasati sa se racoreasca 10 minute, adaugati 2 linguri de mustar, sare, piper, zeama de lamaie dupa gust. Subtiati sosul cu apa rece pana ce capata consistenta dorita. Pentru ca sosul sa fie mai galben, adaugati si o bucata de morcov fiert si bine zdrobit.

Tocati legumele fierte, marunt, adaugati restul de mustar, castravetii tocati sau dati pe razatoarea mare si storsi, 3/4 din maioneza, omogenizati, dregeti gustul, apoi asezati salata pe un platou si decorati-o cu maioneza ramasa si cu feliute de peperoni, castraveti, frunzulite verzi, etc.

Foarte buna, chiar daca-i de post. Pofta buna.

18
nov.
10

Conopida gratinata cu costita si cascaval

Conopida este gata intr-o ora, frumos rumenita si apetisanta. Am folosit urmatoarele ingrediente:

  • 1 conopida (1,2-1,3 kg)
  • 1 ceapa
  • 100 g costita afumata
  • 100 g cascaval
  • 1-2 oua
  • 3 linguri smantana
  • 6 linguri pesmet
  • 70 g unt
  • 1-2 peperoni proaspeti sau murati
  • cateva fire de patrunjel/telina verde
  • sare, piper, cimbru, oregano

Desfaceti conopida in buchetele si puneti-o la fiert impreuna cu ceapa curatata in apa rece cu putina sare. Lasati sa fiarba la foc mic, cu capac, ~12-15 minute. Intre timp ungeti un vas termorezistent cu putin unt si tapetati-l cu o lingura de pesmet. Taiati costita feliute foarte subtiri.

Strecurati conopida si asezati buchetelele peste pesmet si puneti peste ele jumatate din untul ramas, taiat cubulete. Presarati verdeata si restul de pesmet. Amestecati ouale cu smantana, jumatate din cascaval dat pe razatoarea mare si condimente, adaugati un pahar din zeama in care a fiert conopida, dregeti gustul de sare si piper, apoi turnati totul peste conopida. Acoperiti cu costita feliata si dati vasul la cuptorul preincalzit, la foc mediu, 25 de minute.

Scoateti vasul din cuptor, presarati deasupra restul de cascaval ras, verdeata si feliute de peperoni. Dati-l din nou la cuptor inca 15-20 de minute la foc mic, pana se rumeneste exact cat va place.

Se poate prepara si din conopida fiarta pe jumatate si congelata. In acest caz, in loc de zeama in care a fiert folositi lapte.

A fost un deliciu, sublim. Buna calda, buna si rece, cu peperoni, cu muraturi, salate, e cu de toate. Pofta buna.

Si nu uitati, se mananca fara paine. E mai bine fara. 🙂




Cel mai bun blog culinar in 2012

Castigator roblogfest 2012

Cel mai bun blog culinar in 2011

Castigator Roblogfest 2011

Marele Premiu la FBG 2012

Concurs de pronosticuri intre prieteni

Blogul meu a primit

  • 2.258.101 vizite din toata lumea
Map

Informatii din sport la minut!

gateste sanatos

Trece adresa de email daca vrei sa fii anuntat cand apare un post nou.

Alătură-te altor 3.347 de urmăritori

categorii

Share this blog

Bookmark and Share
Megapedia Director
Ziarul

Respect

Powered by BannerFans.com
Retete culinare
Photobucket
Fara miere

Petitchef

Toate retetele sunt pe Petitchef

Horoscop online

noiembrie 2010
L M M J V S D
« oct.   dec. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Vremea la Timisoara

Click for Timişoara, România Forecast
Copyright © 2007 Arta culinara Doina