Arhivă pentru iunie 2010

30
iun.
10

Sos de legume

Aproximativ 40 minute si veti putea servi un sos interesant.
Ca ingrediente am folosit:
2-3 ardei grasi
4-5 rosii
1-2 cepe
1 dovlecel
2-3 cartofi albi
50 g telina
1 pastarnac
1-2 morcovi
o mana buna de spanac/loboda/stevie
1 legatura patrunjel
cateva fire de marar
2 foi de dafin
2 linguri ketchup
2 lingurite baza mancaruri
3-4 linguri ulei
2 lingurite zahar
zeama de la o jumatate de lamaie (otet)
sare, piper, cimbru

Se curata, se spala si se taie bucati legumele si zarzavaturile, apoi se pun la calit in ulei in ordinea urmatoare: incepeti cu morcovii, dupa 3-4 minute pastarnacul, telina, urmeaza ardeii grasi, cartofii, dovlecelul, ceapa, continuati cu rosiile, adaugati 300 ml apa clocotita si lasati sa fiarba 15 minute la foc mic cu capac.

Adaugati spanacul taiat bucati, condimentati, lasati sa se racoreasca si mixati totul cu un blender.

Puneti din nou sosul la fiert amestecand ca sa nu se prinda, adaugati zaharul, baza pentru mancaruri, zeama de lamaie si dregeti gustul de sare si piper.

Adaugati ketchup (boia), foile de dafin (cine doreste putin ardei iute tocat marunt), apoi luati vasul de pe foc si asezonati cu verdeata tocata.

Se serveste ca garnitura langa diferite preparate: fripturi, rasoluri, chiftele, perisoare fierte, etc. Eu l-am servit cu parjoale. Pofta buna.

24
iun.
10

Ciuperci umplute cu praz si sunca (cremvursti)

Sunt gata in 45 minute.
Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
700 g ciuperci champignon mai maricele
1 praz
200 g sunca
2-3 cremvursti/1 carnacior
3-4 fire usturoi verde
2 oua (unul fiert, unul crud)
1-2 peperoni
60 g cascaval (branza topita feliata)
10 g ulei
1 lingurita baza pentru mancaruri
1 legatura patrunjel
sare, piper, cimbru

Se spala ciupercile cu apa rece, se scurg, se rup piciorusele, apoi se aseaza palariutele intr-o tava unsa cu ulei. Presarati in fiecare sare si piper. Curatati si tocati foarte marunt prazul si usturoiul verde si puneti-le la calit intr-o tigaie antiaderenta cu restul de ulei. Tocati foarte marunt piciorusele ciupercilor si sunca (o puteti inlocui cu cremvursti), adaugati-le peste praz impreuna cu oul fiert tocat marunt, sare, piper, cimbru, verdeata tocata si baza pentru mancaruri.

Dupa ce s-au calit toate ingredientele rasturnati totul intr-un castron si amestecati cu oul crud. Cu aceasta compozitie umpleti generos ciupercile. Asezati pe fiecare cate o feliuta de carnat (cremvursti) si cate o feliuta de cascaval (branza topita). Decorati cu felii de peperoni si frunzulite de patrunjel, apoi dati tava la cuptorul preincalzit la foc mediu 30 minute.

Scoateti-le pe un platou si decorati inca o data cu patrunjel verde.

Se pot servi ca aperitiv cat si ca fel principal langa felii de branza cu sos alb sau de ciuperci, salata, etc. Pofta buna.

17
iun.
10

Parjoale din carne de porc

Parjoalele se fac usor si rapid, din orice fel de carne: porc, manzat, pui, curcan, amestec …

In 35-40 minute sunt gata.
Am folosit urmatoarele ingrediente:
600-650 g carne tocata de porc
30-40 g faina alba
1 morcov
2 cepe
1 capatana usturoi
1 legatura marar + patrunjel
3 felii de paine alba (pesmet 3 linguri)
2 oua
2 linguri ketchup
200 ml ulei pentru prajit (de palmier)
sare, piper, boia, cimbru

Caliti in 3-4 linguri de ulei ceapa tocata marunt impreuna cu morcovul ras pana ce se inmoaie putin. Adaugati si 2-3 linguri de apa, ca sa nu se prajeasca ceapa.

Puneti intr-un castron carnea tocata, ceapa calita, ketchup, verdeata tocata, ouale, painea inmuiata si bine stoarsa (pesmetul), usturoiul curatat si zdrobit. Adaugati boia, cimbru, sare, piper dupa gust (eventual si baza pentru mancaruri).

Formati cu mana uda bile mai mari, cam cat o lingura buna de carne, pe care le dati prin faina. Puneti uleiul la incins, apoi luati fiecare bila in mana, aplatizati-o putin si puneti-o la prajit in uleiul incins. Procedati la fel cu toate parjoalele, iar dupa 6-7 minute de prajit la foc mic, intoarceti-le pe cealalta parte. Dupa alte 6-7 minute sunt gata.

Scoateti-le pe hartie absorbanta, apoi asezati-le pe un platou. Se pot servi cu mustar, cu salate, garnituri, sosuri, etc. Eu le-am servit cu sos de legume si muraturi.

Am garnisit platoul cu peperoni murati si verdeata tocata. Pofta buna.

11
iun.
10

Piept de porc la tava cu ciuperci

Va va lua 1 ora 45 minute pentru a gati aceasta friptura cu ciuperci si legume.
Folositi urmatoarele ingrediente:
1 bucata frumoasa si nu prea grasa de piept de porc
500 g ciuperci pleurotus
1 ceapa
1 morcov
1 ardei gras
1 dovlecel
1 capatana usturoi
3-4 fire ceapa verde
3-4 fire usturoi verde
1 legatura patrunjel
2 rosii
2 linguri ketchup
2 lingurite baza pentru mancaruri
2 linguri ulei de masline
condimente traditionale pentru friptura, boia, piper, cimbru, chili, paprika, sare, etc. dupa gust

Se cresteaza bucata de carne, dar nu de tot, pe partea cu soriciul, la distanta de 15-20 mm. Preparati un amestec din ceapa si usturoi verde tocate marunt, rosii curatate de pielita si tocate, ketchup, ulei de masline, sare, piper si condimente, apoi umpleti bine cu acesta crestaturile longitudinale ale pieptului de porc. Asezati carnea astfel impanata intr-o tava mai inaltuta cu crestaturile in jos. Asezati langa carne morcovul taiat baghete si felii de ceapa.

Turnati apa pana la jumatatea bucatii de carne cu boia, uulei, sare si piper, apoi dati tava la cuptorul preincalzit, la foc mediu, 30 minute. Scoateti tava, intoarceti friptura, crestati soriliul perpendicular, puneti in tava felii de rosie si ardei gras taiat pe lungime, patrunjel, apoi dati din nou tava la cuptor pentru 20 minute. Scoateti friptura, adaugati in tava ciupercile pleurotus bine spalate lasate intregi, dovlecelul taiat pe lungime si intoarceti din nou friptura. Puneti peste ea cateva felii de rosii, eventual completati zeama cu putina apa (puteti folosi si vin alb) si introduceti-o in cuptor pentru 25-30 minute.

Scoateti pentru ultima oara tava din cuptor, intoarceti fritura cu soriciul in sus, imprastiati deasupra cateva feliute de usturoi, gustati sosul si mai adaugati condimente dupa gust si introduceti-o in cuptor pentru ultimele 15-20 minute, sa capete o culoare brun-aurie si pentru a-i desavarsi savoarea.

Scoateti-o pe un platou impreuna cu garnitura si sosul din tava. Pe farfurii puneti atat bucati de carne, cat si legume, ciuperci si sos aromat. Pofta buna.

10
iun.
10

Papanasi de sezon cu capsuni

Sa profitam cat mai mult de gustul delicios al capsunilor, dar nu numai spume sau tarte, ci intr-o combinatie cu branza de vaci si ciocolata. Surprinzator de aromat.

In aproximativ 40-45 minute papanasii sunt gata, frumosi, apetisanti si aromati.
Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
550-600 g branza de vaci nu prea fada si nici prea zemoasa
2 oua
2 linguri gris
5 linguri faina
1 praf de sare
7 lingurite zahar
unt cat o nuca
3 linguri smantana
1 plic zahar vanilat
250 g capsuni
50 g ciocolata menaj

Puneti branza de vaci intr-un castron, ouale, grisul, sarea, 2 lingurite zahar si 3 linguri faina. Omogenizati compozitia. Ea trebuie sa fie destul de vartoasa, sa nu “curga”. Se lasa minim 15 minute ca sa se umfle putin grisul. Intre timp puneti la fiert intr-o cratita mai larga 3-4 litri de apa.  Puneti restul de faina intr-o tava si formati din compozitie niste bilute de 3-4 cm diametru, pe care le rostogoliti prin faina.

Cand clocoteste apa, dati focul foarte, foarte mic, aplatizati in palma fiecare biluta si faceti cu degetul o mica adancitura in mijloc. Puneti-le la fiert cu grija sa nu le sfaramati si sa nu clocoteasca apa. Se vor lasa intai la fundul vasului, iar dupa cateva minute se umfla si se ridica la suprafata. Lasati-i sa mai fiarba, la foc mic, inca 5-6 minute. Ii luati usor cu o spumiera si ii asezati pe platou. Dupa ce s-au fiert toti papanasii, puneti in fiecare adancitura o bobita de unt.

Amestecati smantana cu zaharul ramas si zaharul vanilat, turnati totul peste papanasi, apoi puneti la topit in bain marie ciocolata cu 2 linguri de apa. Dupa ce s-a topit ciocolata, alegeti cateva capsuni mai mari si inmuiati-le cu varful in ciocolata. Restul de sirop de ciocolata turnati-l estetic peste papanasi. Capsunile ramase taiati-le feliute si decorati platoul.

Sper sa va placa. Garantez. 🙂




Cel mai bun blog culinar in 2012

Castigator roblogfest 2012

Cel mai bun blog culinar in 2011

Castigator Roblogfest 2011

Marele Premiu la FBG 2012

Concurs de pronosticuri intre prieteni

Blogul meu a primit

  • 2.284.165 vizite din toata lumea
Map

Informatii din sport la minut!

gateste sanatos

Trece adresa de email daca vrei sa fii anuntat cand apare un post nou.

Alătură-te altor 3.345 de urmăritori

categorii

Share this blog

Bookmark and Share
Megapedia Director
Ziarul

Respect

Powered by BannerFans.com
Retete culinare
Photobucket
Fara miere

Petitchef

Toate retetele sunt pe Petitchef

Horoscop online

iunie 2010
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Vremea la Timisoara

Click for Timişoara, România Forecast
Copyright © 2007 Arta culinara Doina