Aventura noastra in afaceri

Scris de Nicuvar

Azi am chef de povestit. In cateva episoade, aventura noastra in afaceri.

PROLOG
Si inainte de ’89, cand lucram la stat, nu ne bazam numai pe salariu. Dupa ce s-au desfiintat studiourile teritoriale de televiziune, am ajuns sa lucrez in cercetare, iar Doina, sotia mea, era designer la o intreprindere. Si salariile erau cum erau. Mereu faceam ceva in timpul liber ca sa mai scoatem bani. Fiecare ce stia.
Doina, cand nu avea ce face, picta felicitari de sarbatori, facea martisoare, croia si cosea rochite, desena planse (material didactic) pentru studentii de la medicina, picta tablouri, de Craciun faceam bomboane de pom (saloane) dupa o reteta proprie, cu greu faceam fata comenzilor – cel mai mult ne lua sa le invelim in staniol, si altele.
Eu stiam sa dactilografiez, mereu imi luam lucrari de diploma, cursuri, traduceri din si in engleza sau italiana, proiectam si construiam antene, amplificatoare de antena, apoi a venit moda antenelor colective.
Pe scurt, in fiecare luna mai strangeam inca vreo trei-patru salarii, deci pot spune ca am dus-o destul de bine. Si asta ne-a folosit mult dupa ’90. Eram pregatiti pentru marea aventura.

INCEPUTUL
Sa fiu sincer, nu ne-am fi gandit in 1990 sa ne facem „mici intreprinzatori”. A fost o perioada destul de tulbure pe atunci, nimeni nu mai lucra nimic la stat, toata lumea umbla doar dupa mici afaceri, apareau buticuri peste buticuri… Noi tot cu felicitarile si in 1990.
Numai ca au aparut problemele. La intreprinderea unde lucra Doina au hotarat muncitorii ca nu mai au nevoie de designeri si alt personal TESA, ca ei pot sa faca produsele si fara sa le spuna cineva cum. Si spre sfarsitul lui ’90 Doina a devenit somera, cu acte in regula.
La mine, in cercetare, nu mai erau bani, nimeni nu mai era interesat de cercetare si solutia aleasa de conducere a fost sa ne mai tina la lucru, pana se limpezesc apele, dar cu jumatate de salar. Si asa, pentru cateva luni, am plecat din cercetare si m-am angajat ca sef de magazin.
Cea mai mare realizare in aceasta perioada: am cumparat un calculator si o imprimanta. Calculatorul era un 286, la 16 MHz, RAM de 64k si hardul de 40 M, iar imprimanta era una cu ace, marca Citizen. Primele noastre mijloace fixe, cu ele am pornit la drum. Am infiintat un SRL cu un nume frumos – ARTTEC (adica arta si tehnica de calcul) cu un obiect de activitate simplu: lucrari de grafica, publicitate, productie de televiziune si lucrari de dactilografiere. Exact ce faceam noi si inainte.
Asa am inceput. Cand sa facem actele pentru societate, am apelat la un avocat. I-am spus cam ce vrem, ea ne-a scris statutul si contractul, dar ne-a spus ca e problema cu redactarea, pentru ca dactilografa este foarte ocupata… Atunci i-am spus ca redactam noi actele. Am introdus totul in calculator si am listat la imprimanta, si totul a fost frumos, titlurile cu bold, cu caractere mai mari si foarte rapid. Cand a vazut avocata, bineinteles ca i-a placut, m-a intrebat daca nu pot sa ii fac si ei actele pentru societati si acestea au fost primele comenzi ale firmei: redactari de acte pentru societati comerciale. Si acum era deja mult mai simplu, pentru ca aveam totul introdus si doar schimbam cateva date. Cand au vazut colegii ce acte frumoase are avocata mea, bineinteles ca au vrut si ei si astfel, in cateva saptamani, aproape jumatate din barou redacta actele la firma noastra.
A mai fost si altceva. Cand am vrut sa ne comandam stampila pentru societate, era un adevarat balamuc, se statea la coada la singura firma din Timisoara si cateva luni. Si erau si urate. Atunci ne-a venit ideea sa ne facem noi stampila. Am combinat ce stiam eu de la cablajele imprimate, am corodat matrita intr-o placa de zinc, dupa desenul facut de Doina, cu un fel de presa pe care am pus-o pe aragaz ca sa incalzim cauciucul si sa-i dam forma dorita, dupa mai multe incercari cu diferite materiale, am reusit. Am facut stampila. Iar cauciucul cel mai bun era cel din mingi.
Am povestit unuia si altuia, si am primit comenzi si pentru stampile. Atunci am mers la tipografie, am facut un contract de colaborare pentru corodarea matritelor, pentru ca noua ne lua foarte mult timp corodarea artizanal, am comandat doua prese mai mari, la altul am comandat manere de diferite dimensiuni si am pus in geamul biroului si am dat si la ziar: stampile in 3 zile !!! Si veneau fratii la noi pe rupte.
Programul unei zile era cam asa: primeam comenzile pentru stampile si statute la birou (un prieten avea un locsor aproape de tribunal si ne-a primit si pe noi acolo). Seara Doina desena pe calc, cu tus negru, stampilele, eu redactam si listam actele. A doua zi dimineata, lasam desenele la tipografie, apoi mergeam la birou sa predam si sa preluam comenzi. In drum spre casa, ne opream la tipografie si preluam matritele, ajungeam acasa, faceam stampilele la aragaz si seara o luam de la capat.
Nu pare cine stie ce, dar aveam o medie de 40-50 de stampile pe zi, 5-10 statute si contracte si se strangea. Avocatii tot la noi faceau stampilele pentru firmele pe care le infiintau. Imi faceam si un fel de reclama: mergeam la tribunal in zilele cand se eliberau acte si puneam la eliberare acte societati un fluturas, unde scriam cam asa: „Ati infiintat o firma? Felicitari, aveti curaj si initiativa. Sa nu uitati insa ca la Registrul Comertului aveti nevoie de sigla, pentru a incepe activitatea va trebuie si stampila, poate doriti si carti de vizita, pliante, fluturasi. Noi suntem doar la doi pasi de aici …”
Plus ca mai faceam intre timp si carti de vizita, foi cu antet, fluturasi de reclama, pliante, sigle pentru Registrul Comertului, firme luminoase, inscriptionari pe masini cu folie autoadeziva si altele.
Cam asa a fost inceputul. Daca pe atunci se cereau firme si stampile, asta faceam …