Aventura noastra in justitie II

Scris de Nicuvar

Actiunea a fost introdusa in 29.07.2003 si am primit termen pentru 15 septembrie. Am formulat intampinare, prin care am cerut si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis, invocand dispozitiile art.2 al1. lit.a C.pr.civ. conform carora procesele si cererile in materie comerciala se judeca in prima instanta de Tribunal.

Initial, cererea ne-a fost respinsa, ni s-a dat si cuvantul in fond, am depus concluzii scrise, pentru ca la urma surpriza: Prin sentinta civila nr…. instanta a admis exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Timisoara si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis. Pentru pronuntarea acestei solutii instanta a avut in vedere dispozitiile art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. in cuprinsul pe care acesta il avea anterior intrarii in vigoare a OUG 58/2003. Instanta retine ca cererea de chemare in judecata a fost introdusa la data de 29.07.2003, prin urmare anterior intrarii in vigoare a OUG 58/2003 care a dat in competenta Judecatoriilor in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala a caror obiect are valoare de pana la 1.000.000.000 inclusiv.

Si astfel am ajuns la Tribunal. Tribunalul a retinut corect ca sumele stabilite de organele fiscale nu pot constitui debite inregistrate la societatea comerciala decat in masura in care de la data intocmirii se utilizeaza caile de atac prevazute de lege si ca desi litigiul este de natura comerciala si evaluabil in bani, reclamanta nu a depus la dosar dovada indeplinirii concilierii directe cu paratii. Dar in motivarea sentintei, desi respinge actiunea reclamantei, retine gresit unele aspecte care au fost folosite ulterior ca motive de casare. Astfel, retine gresit ca noi am fi solicitat respingerea actiunii pentru neindeplinirea concilierii prealabile conf.art.720 ind.1 c.pr.civ. (desi noi nu am solicitat acest lucru) si ca am fi cerut reclamantei sa ne prezinte noua actele pentru a le ataca in instanta. Noi nu am cerut acest lucru, pentru ca stim ca procesele verbale de control fi atacate numai in contencios administrativ, doar dupa epuizarea cailor de atac prevazute de legislatia in materie. Noi am solicitat reclamantei sa atace ea prin contestatie la Directia Financiara actele, in termen, pentru ca noi nu mai avem cum sa exercitam cai de atac deoarece nu mai suntem asociati, administratori, neavand nicio calitate in societate ceruta de prevederile legale.

De aici a urmat o intreaga tevatura. Reclamanta a depus apel la Curtea de Apel Timisoara, aceasta a considerat ca este recurs si a trimis-o la Inalta Curte de Casatie si Justitie care a retrimis-o la Curtea de Apel. Aceasta a admis recursul si a casat sentinta tribunalului tocmai datorita motivarii gresite si a trimis-o la Judecatorie pentru rejudecare.

Deci am luat-o dela capat. Aici lucrurile s-au schimbat. Am dat peste o judecatoare care nu a inteles nimic sau nu a vrut sa inteleaga. Aceasta a admis partial cererea reclamantei, cu motivare de genul:
“Sustinerea paratilor in sensul ca sumele prevazute in procesele verbale nu le datoreaza intrucat au in vedere obligatii stabilite printr-un proces-verbal pe care Curtea Suprema de Justitie l-a anulat nu poate fi retinuta de instanta. Astfel fiind instanta constata ca in chiar procesul-verbal intocmit la data de 02.07.2003 se precizeaza ca ultima verificare privind obligatiile fiscale a fost facuta de organele de control ale AF Timisoara conform PV 1/25.09.1997, iar constatarile si masurile stabilite au fost aduse la indeplinire.“

Pai daca procesul verbal din 1997 a fost anulat, cum au fost aduse la indeplinire constatarile si masurile stabilite?

Si in continuare:
“Instanta retine ca paratii prin neindeplinirea obligatiilor legale pentru perioada in care au fost administratorii acesteia au pagubit societatea iar actiunea societatii in contradictoriu cu acestia este intemeiata. Prejudiciul produs societatii de catre parati este dovedit, fapta lor este contrara dispozitiilor legale, fiind ilicita, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta paratilor fiind de asemenea probat. Culpa paratilor in indeplinirea mandatului este dovedita, avand in vedere ca acestia nu au asigurat o buna administrare a societatii pentru realizarea obiectului societatii.”

Face aceste afirmatii fara a aduce niciun temei legal. Si a admis in parte actiunea reclamantei. Eu cred ca a admis actiunea inca inainte de a incepe procesul si fara a tine cont de probe, avand in vedere hotararea de la dosar de la ultimul termen: obliga paratii la plata sumei de _______ reprezentad _______. Adica Varga sa plateasca ceva, nu conteaza cat, nu conteaza pentru ce, dar sa plateasca. Am anexat minuta pe care am scanat-o.

Recursul l-am scris pe 10 pagini. Am raspuns punct cu punct la cele scrise in sentinta, iar fiind un recurs devolutiv, am atins toate aspectele, in amanunt. Spre surprinderea mea, presedinta completului l-a citit in intregime. Dupa mai multe peripetii si aici (din complet a facut parte un judecator care a mai judecat in cauza – chiar cel de la tribunal cu motivarea gresita – si a trebuit sa fie schimbat) am castigat. Instanta a admis recursul si a respins actiunea in totalitate. Definitiv si irevocabil.

Aventura noastra in justitie

Scris de Nicuvar

Am mai scris in ultimul episod al aventurii noastre in afaceri despre procesul cu finantele. Dar problemele noastre nu s-au terminat atunci. Am mai avut.
Pe scurt: in 1991 am infiintat societatea comerciala ARTTEC SRL avand ca obiect de activitate productie grafica publicitara si stampile. In 1993, 1994, 1995 sI 1997 am fost controlati de 5 ori de organele AF Timisoara, DGFP Timis si ale Garzii Financiare Timis, iar in 2000 de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Timis.
Deoarece la ultimul control PV 1/25.09.1997 a fost intocmit cu incalcarea prevederilor legale am exercitat toate caile de atac prevazute de lege si am obtinut anularea acestuia printr-o sentinta definitiva si irevocabila a Curtii de Apel Timisoara, intarita de Curtea Suprema de Justitie.
In 21 ianuarie 2001 am tinut Adunarea Generala Extraordinara a Asociatilor prin care am hotarat cesionarea partilor sociale si retragerea noastra din societate in favoarea familiei Butuza, schimbarea asociatilor, administratorilor, sediului, denumirii societatii si obiectului principal in activitati de contabilitate, consultanta in domeniul fiscal. La acea data am predat sotilor Butuza toate documentele societatii, inclusiv cele de evidenta contabila si programul de contabilitate pe dischete. In 23 ianuarie 2001 am semnat actul aditional si o declaratie prin care ne asumam orice debite ar exista pana la data semnarii documentelor. Prin folosirea conditional-optativului rezulta ca trebuie sa fie o conditie: aceste debite sa existe si sa fie dovedite. Am semnat acea declaratie pentru ca stiam ca totul este corect si legal.
In 2003 societatea BUTUZA ALEXANDRU SRL este controlata de 2 ori de organele fiscale. Ambele controale nu tin cont de faptul ca PV 1/1997 este anulat, retin sume stabilite de acesta si incalca prescriptia de 5 ani.
La primul control, pentru ca reclamanta nu a stiut timp de peste 2 ani sa foloseasca programul de contabilitate, a prezentat documente incorecte si incomplete si a fost obligata sa refaca documentatia contabila. Reclamanta a refacut incorect si incomplet documentele de evidenta contabila, folosind un program incompatibil cu activitatea de productie. Aceste acte incorecte si incomplete le-a prezentat reclamanta la controlul din 2 iulie 2003 care nu a tinut cont de faptul ca procesul verbal din 1997 este anulat, porneste de la sume stabilite de acesta, adauga majorari de peste trei ori mai mari si cheltuieli de reclama peste cota admisa, cand noi tocmai aceasta am obtinut prin sentinta – scutire la impozitul pe profit.
In data de 9 iulie 2003 dl. avocat Butuza s-a prezentat la domiciliul nostru si ne-a inmanat o notificare prin care ne-a convocat la procedura prealabila de conciliere directa si documentele de control. I-am spus ca voi studia documentele si ii voi trimite un raspuns.
Am studiat documentele, am observat ca sunt incalcari ale prevederilor legale si, in raspunsul trimis in 10 iulie, l-am atentionat ca se impune depunerea unei contestatii, respectand procedura si termenele legale. Acest lucru il putea face doar reclamanta, deoarece administratorul reprezinta societatea in raporturile cu tertii. Prin cesionarea partilor sociale, noi am pierdut orice calitate in cadrul societatii si nu mai puteam exercita noi caile de atac conform OUG 13/2001, dar puteam ajuta reclamanta la formularea contestatiei, avand deja experienta unui proces cu finantele.
Reclamanta, inainte de a primi raspunsul nostru la notificare, a achitat sumele impuse in procesul-verbal din 2 iulie. Raspunsul nostru l-a primit in data de 11 iulie. Mai avea timp pana in 17 iulie sa depuna contestatie, chiar daca a platit sumele din procesul-verbal, pentru ca le-ar fi recuperat in caz de castig. In schimb, desi avea toate motivele sa o faca, a lasat sa treaca cele 15 zile si astfel a decazut din drepturi, intorcandu-se asupra noastra prin actiunea in pretentii introdusa in 29.07.2003 la Judecatoria Timisoara.
Sumele stabilite de organele fiscale nu pot constitui debite la societatea comerciala decat in masura in care de la data intocmirii actelor respective se utilizeaza caile de atac prevazute de lege. Reclamanta avea obligatia sa conteste procesele-verbale, sa astepte solutionarea si abia dupa ce ar fi obtinut o hotarare definitiva si irevocabila, sa introduca actiune in regres in contradictoriu cu noi, iar noi ne-am fi conformat fara discutii. Directia Finantelor Timis, Ministerul Finantelor sau instanta de contencios administrativ puteau sa admita contestatia reclamantei in totalitate, in parte sau sa o respinga, iar documentul ar fi fost legal si definitiv.

Cum a decurs procesul, intr-un alt episod.

Amintiri IV – ultimul episod: Familia

Scris de Nicuvar

Cand am terminat facultatea, am ajuns la un moment de cumpana. Eu am terminat facultatea cu un an inaintea ei. Era problema cu repartitia. Pe vremea aceea, dupa ce terminai facultatea, urma repartitia, aveai un loc de munca asigurat, dar trebuia sa te prezinti la postul care ti se repartiza, functie de media cu care terminai facultatea.
De comun acord am stabilit sa aleg un loc de munca unde sa fac ceva ce-mi place, chiar daca nu e in Timisoara. Si asa am ajuns la Televiziune (la partea tehnica, nu la un studio TV, ci la distributie, difuzare prin radiorelee si statii de emisie TV), dar la Cluj. A fost o hotarare dificila, dar ne-am gandit si la viitor, pentru ca daca nu ai un loc de munca unde sa iti placa ceea ce faci, nu e bine deloc.
Si asa, la inceputul lui septembrie, m-am dus singur la Cluj, unde am invatat foarte multe, imi placea tot ce fac, am colindat tot Ardealul, dar eram departe de casa si de ce aveam mai drag.

Cat am avut serviciu la Cluj a fost cel mai greu. Ne era un dor teribil unul de altul. Vorbeam aproape zilnic la telefon, dar nu era de ajuns. In fiecare zi ne scriam si povesteam tot ce faceam. Acum poate par maruntisuri, dar umpleam fiecare multe pagini zilnic si asa ne mai alinam dorul. Partea buna a serviciului de la Cluj era ca, nefiind un serviciu cu program fix, de 8 ore, puteam sa strang zile libere. Fiind o activitate de intretinere si service a echipamentelor, eram mai tot timpul pe drumuri, ajungeam in varful muntelui unde erau statiile de telviziune sau releele de retransmisie si toate orele in plus, peste cele 8 ore normale, se contabilizau. Si asa strangeam cateva zile libere, cam odata la 2 saptamani si veneam acasa. Acele cateva zile erau cele mai frumoase, nu ne mai saturam unul de altul, ne pregateam sufleteste pentru alte 2 saptamani si tot asa timp de aproape doi ani.
Pentru ca Doina se pregatea de terminarea facultatii si nu stiam unde va fi repartizata, ne-am gandit sa facem un copil. Si asa s-a intamplat. Cand sa se apropie sorocul, eram tot mai nelinistit. In dimineata in care am aflat ca a mers la spital, nu mai aveam liniste. L-am rugat pe seful sa ma lase sa imi petrec noaptea la birou, pentru ca unde stateam nu aveam telefon. Si noaptea, la 2, primesc telefon de la mama care imi spune ca am un baietel dolofan, sanatos si frumos. Cine topaia si urla prin birou ca un nebun??? Nicu, un tata fericit. In acea dimineata am avut si o urgenta la Baia Mare, dar am rezolvat-o rapid si noaptea urmatoare eram in tren.

Dupa doua nopti nedormite, nebarbierit, murdar, obosit dar fericit am ajuns acasa, unde ma astepta toata familia. M-am dus direct la maternitate si Doina mi l-a aratat pe Andrei pe geam. (Pe atunci nu era voie sa intri in maternitate, nu stiu acum cum e). Apoi, dupa cateva zile, i-am adus acasa. Cred ca a fost cel mai greu drum pe care l-am facut la volan. Doar aveam in masina tot ce era mai pretios, sotia si copilul.
Intre timp, am uitat sa va spun, Doina a terminat facultatea si a fost repartizata la … Buzau, pentru ca in Timisoara sau Cluj nu erau posturi. Eram intr-adevar o familie de pomina. Amandoi timisoreni, eu cu serviciu la Cluj, ea cu serviciu la Buzau si copilul la Timisoara…

M-am intors la Cluj mai suparat ca niciodata. Acum dorul de cei dragi era si mai mare. Toata lumea imi cunostea povestea si incerca sa ma ajute, sa ma consoleze. Aproape in fiecare noapte ii visam pe amandoi.
Si intr-o zi un coleg m-a lasat masca. Ne cunosteam noi de ceva timp, dar nu foarte bine. El era sef de statie TV la Baia Mare, dar fiind angajat la DRTV Cluj (avand si o vechime mai mare decat mine) a primit o garsoniera in Cluj.
Mi-a propus, nici mai mult, nici mai putin, sa stau in garsoniera lui, fara nicio chirie, fara nicio obligatie, doar sa platesc intretinerea. Bineinteles ca am acceptat si peste putin timp eram toti trei impreuna.
Am devenit o adevarata familie. Nu aveam noi bani multi dar ne descurcam si, cel mai important, eram impreuna si eram fericiti. Nu mai aveam niciun interes sa mai umblu pe coclauri ca sa strang zile libere si, ca un facut, nici nu am avut parte de multe probleme, doar reviziile si lucrarile de rutina. Cineva, acolo sus, a avut grija de noi. Chiar si viata de zi cu zi, care devenea din ce in ce mai grea, nu ne-a descurajat. Acolo am invatat ce inseamna bonurile pentru oua, carne, zahar, ulei, Doina era la ora 6 dimineata prima la coada la Napolact sa cumpere laptic si se intorcea cat mai repede, pentru ca sa ajung si eu la serviciu pentru ora 7, dar eram doar noi si asta conta cel mai mult. Am prins si un Revelion la Cluj, cu ger si zapada mare. Dar Andrei crestea si invata sa umble…

“Fericirea” a durat cat a durat, pana intr-o zi cand imi spune prietenul de la Baia Mare ca a fost avansat si ca se intoarce in Cluj, peste aproximativ o luna, sa nu ma supar … dar ii trebuie garsoniera.
Dezastru. Parca s-a prabusit cerul peste noi.
Dar nu a fost sa fie asa. Dimpotriva. Cerul a avut grija de noi, pentru ca am fost cuminti si pentru ca ne iubeam. Parintii nostri au aflat ca la Timisoara s-a eliberat un post, si inca ce post, la Studioul TVR Timisoara, seful carului de televiziune. Una-doua m-am dus acasa, am dat proba de lucru si am obtinut postul. Si nu peste mult timp, dupa cateva peripetii cu conducerea de la Cluj, am obtinut transferul.
In sfarsit acasa, cu intreaga familie si cu un serviciu care sa imi placa. De aici incolo, totul a fost simplu. Ne-am cumparat un apartament, Doina si-a gasit si ea un serviciu in Timisoara, apoi am inceput aventura in afaceri, Andrei a crescut, acum isi da licenta in calculatoare, are un serviciu bun si probabil in curand vom fi socri si, daca va fi bine, poate si bunici.

Amintiri III – Miss Costinesti

Scris de Nicuvar

In timpul studentiei Doina a participat la mai multe concursuri de miss, cu numele avut inainte de casatorie, Liliana Doina Gheorghe.

Primul a fost concursul Miss Centrul Universitar Timisoara … Practic nu a fost chiar un concurs, ci un fel de intalnire a studentelor de la diferite facultati care veneau cu prietenii sau parintii, s-a dansat, s-a discutat, iar la sfarsit juriul a stabilit ierarhia … Locul I si participarea in finala la Costinesti. De fapt o vacanta de doua saptamani pentru doua persoane.

Pentru ca nu erau foarte multe concurente, s-au organizat mai multe concursuri preliminarii unde putea participa orice studenta. Greseala lor a fost ca le-au organizat in zile diferite, noi am participat la toate patru si le-am castigat pe toate…

In seara de dinaintea marii finale nu a mai fost concurs preliminar. Am hotarat sa ne relaxam, ne-am plimbat pe malul marii si cand sa ne intoarcem spre casuta … auzim de la Disco1… ca mai trebuie perechi pentru concursul de dans. Fara sa stam prea mult pe ganduri, ne-am inscris (am avut numarul 9 de concurs). Cand ne-au vazut spectatorii, am auzit o rumoare… iarasi astia (deja ne cunostea intreaga statiune … ). Asa ca am castigat si la concursul de dans locul I …

In dimineata finalei (o zi foarte frumoasa, nu batea nici vantul) am mers pe plaja. Si am avut surpriza sa aflam ca marele concurs nu se va desfasura seara, ci la pranz, pe o scena amenajata in fata Obeliscului, in costume de baie. Organizatorii au anuntat participantele sa se inscrie la concurs, scriind pe un biletel din care centru universitar provin, plus castigatoarele concursurilor preliminare. Va dati seama cu cata placere am completat noi biletelul: Miss Timisoara, Miss Amfiteatru, Miss Dacia, Miss Disco1, Miss Disco2, Locul I la concursul de dans (ultimele la Costinesti).
Ne pregateam de concurs cand s-a apropiat de noi un tinerel care s-a recomandat Benone Neagoe de la Radio Tineret (acum este realizatorul emisiunii TV Pentru Patrie) si a rugat-o pe Doina sa ii acorde un interviu. Deja a devenit vedeta si nici nu incepuse concursul.
In sfarsit, a inceput concursul, au fost 12 concurente. Inca de la primele probe s-au detasat doua concurente, sotia mea si o studenta din Cluj. Dupa proba de situatii neprevazute, am luat un mic avantaj de 2 puncte fata de clujeanca si totul urma sa se decida la ultima proba, cea artistica. Clujeanca a cantat “Oh my darling Clementine” si a primit 4 de 9 si un 8. A urmat Doina, care a recitat o poezie de Blaga, scurta si frumoasa. Toata plaja a izbucnit in aplauze si a luat 10 pe linie.

Victorie detasata, locul I, Miss Costinesti. A urmat alaiul lui Neptun, felicitari, poze pentru Scanteia Tineretului… abia dupa vreo doua ore ne-am reintalnit.
Si astfel a intervenit o noua problema, a trebuit sa mai ramanem inca o saptamana la Costinesti, ca bonus. A fost frumos.

Amintiri II – cerere in casatorie

Scris de Nicuvar

Dupa ce ne-am cunoscut, ne-am vazut aproape in fiecare zi. Mergeam la filme, la teatru, la diferite spectacole, chiar si la meciuri. Deja ne intelegeam din priviri, aproape telepatic, aveam aceleasi idei, nu ne contraziceam – intr-un cuvant, ne intelegeam de minune.

Interesant, niciodata nu am vorbit despre planuri de casatorie. Cand discutam despre viitor, mereu ne vedeam impreuna: vom face asa, vom avea astea, vom merge acolo… Si asa au trecut zilele una dupa alta si am ajuns in august. Atunci soacra a hotarat sa plece la mare impreuna cu Doina si sora ei mai mica, oprindu-se inainte cateva zile la Buzau, unde erau bunicii. Am mers cu ele la gara – era intr-o joi – despartirea a fost foarte grea, cu lacrimi multe, a venit ora plecarii si gata. Am pierdut-o pe Doina. Ma gandeam cu groaza la cele doua saptamani in care nu am s-o vad.

Joi a trecut cumva, vineri a trecut foarte greu si sambata nu am mai rezistat. Intai am stat de vorba cu mama, i-am spus ca nu pot trai fara Doina si ca vreau sa ma casatoresc. Mama a fost de acord si ne-am dus la socrul meu, care a ramas la Timisoara, sa incepem negocierile . Am mers la el sambata dupa masa. De cum am deschis discutia, ne-a si spus ca el nu are cum sa hotarasca singur, nici nu a intrebat-o pe Doina (poate ea nu vrea), nici nu stie daca si soacra-mea este de acord… Ce mai, m-a lasat la inceput cu buzele umflate. Si atunci a venit bomba:

- Hai sa mergem sa le intrebam si pe ele, spune socrul meu.

- Unde ???

- La Buzau, cum unde. Daca plecam acum ajungem acolo maine dimineata.

Atat mi-a trebuit. Ne-am urcat toti trei in masina, am facut un termos de cafea, am luat ceva de mancare si am condus cu randul pana la Buzau, unde am ajuns la 6 dimineata. Bineinteles ca i-am trezit pe toti, surpriza a fost atat de mare pentru ei (Doina, soacra, strabunica, bunicii, unchii – ultimii abia atunci m-au cunoscut) ca in primele minute nu au fost in stare sa scoata nicio vorba. Si acolo, de fata cu toti, am cerut-o pe Doina de sotie. Un amanunt simpatic, strabunica a luat-o deoparte pe Doina si i-a spus: ia-l maica pe asta ca-i domnos !

Dupa cererea in casatorie a urmat o plimbare romantica in Crang (parcul cel mai mare din oras) si o plimbare cu barca pe lac. Dupa-masa am plecat spre casa, de aceasta data toti patru (si cu Doina) si am ajuns la Timisoara. Cat timp soacra mea si cu sora mica au fost la mare, noi am mers la munte, in Apuseni, chiar la Avram Iancu, unde avem ceva rude si ne-am simtit foarte bine.

Dupa ce ne-am intors, au urmat pregatirile de nunta, sala, muzica, acte, catedrala si in 8 octombrie am facut o nunta minunata la Casa Armatei din Timisoara.

Cand ne-am casatorit, eram amandoi studenti. Eu aveam 22 de ani, ea 21, dar asa am simtit noi si a fost foarte bine. Parintii au fost un pic ingrijorati, au crezut ca vom neglija facultatea. Dar le-am explicat ca este mult mai bine asa, sa fim casatoriti, pentru ca nu mai pierdem vremea cu intalnirile.
Invatam impreuna, ne ascultam unul pe altul si am ajuns sa stim fiecare si materiile celuilalt. Trebuie sa recunosc, mai mult am castigat eu, am invatat multe despre manastirile, bisericile si catedralele din tara si strainatate, despre istoria artei, stiluri arhitectonice, etc. In schimb Doina a invatat despre dispozitive si circuite electronice, microunde si tehnici de televiziune, care nu stiu ei cat i-au folosit. Asa, pentru cultura generala. Si astfel am terminat eu ultimii 2 ani de facultate cu media 10, iar Doina a fost sefa de promotie la arhitectura.

Cam asta a fost.